Vedeșicredele




Vedeșicredele e ultimul poem dinainte de arta imunitară și de Manifestul negativist. Un poem scris în timpul protestelor la adresa afacerii Roșia Montană, în toamna lui 2013, când mi-am dat seama că manipularea (polifonia ei) e una dintre principalele măști sub care, deliberat (și chiar programat), România a fost jefuită, în ultimul sfert de secol, până și de propria ei imunitate. De multe ori cu contribuția noastră a tuturor. Niciodată epuizată, niciodată epuizate.
Darie Ducan
“Un poet remarcabil, tânăr și copleșitor…”
Adrian Păunescu
“[…] Nu există poezie mai bună şi poezie mai puţin bună, nu există versuri mai puţin strălucitoare. Rând pe rând eşti sedus şi consumat de Balena Albă, pe care Darie o vânează din copilăria sa compromisă cu geniu. […] Când i se saturează curiozitatea cu care neagă, Darie atinge sublimul şi leagănă conştientul în lava incandescentă a subconştientului, făcându-le strălucitoare şi coerente în aceeaşi sintagmă, în aceeaşi măsură, în aceeaşi propoziţie, în aceeaşi frază împreună.”
Aurelian Titu Dumitrescu
“Lui Darie Ducan i se potriveşte ideea unui filozof: când ai ajuns în vârf, continuă să urci! ”
Nicolae Băciuţ






Titlu:  Vedeșicredele

Genul literar: poem

Anul apariţiei: 2014

Editura: Nico

Număr pagini: 73

....................

Număr exemplare disponibile în stoc: 20

Preţ: 14, 90 lei

Manifestul negativist

Titlu: Manifestul negativist

Genul literar: Teorie literara

Anul apariţiei: 2014

Editura: Nico

Număr pagini: 50

....................

Număr exemplare disponibile în stoc: 10

Preţ: 20 lei

Poezii noi

Titlu: Poezii noi

Genul literar: Poezie

Anul apariţiei: 2014

Editura: Nico

Număr pagini:  Ediția I, 40, Ediția II, adăugită, 76

____________________________________

Preț: Ediția I/ 12 lei. Ediția II/20 lei.
____________________________________
Exemplare disponibile: 20 

Câteva mostre:

Învățământul balsamic (Poezii noi)